Te-am sunat

- Şi-am tăcut

Te-am sunat
şi-ai rãspuns...
n-ai închis, câteva minute am tãcut împreunã
şi-apoi mi-ai vorbit:
stau jos pe iarbã şi mã uit la stele,
vãd sãgetãtorul, acela despre care spuneai
cã seamãnã mai degrabã cu o ţestoasã,
tare ciudat mai eşti.
Ca şi acum, când nu spui nimic
de parcã vorbesc singur,
dar e atât de linişte încât îţi aud respiraţia.
Sigur abia te abţii sã râzi ,
îţi şi vãd surâsul lung care,
în mod normal, e urmat de-un sãrut
pe care-l primesc de fiecare datã
când ştiu la ce te gândeşti.
Mã mângâie vânticelul de varã
şi greierii cântã la unison…
stai puţin, de ce-mi aud vocea
de douã ori? Unde-mi eşti mãi?

Ştii, urma sã-ţi spun
ce mult mi-ar plãcea sã pot dormi
la pieptul tãu, mã bucur cã te-am aflat !

by Contele Paul

iLustra

Să-n miresmez cu bidineaua
Al tău - scândură - piept...
Şi-n lipsa altei curve
Necontenit te-accept...
Eşti seva din izvorul
Ce murmură nisip...
Şi-ades îmi fugi în codrii
Cu cel mai bun amic...
Si-mi spui ce dulce-i lumea
Văzută-n paralele...
Cum numai tu şi soţ' to
Vă 'ntersectaţi în ele...
Da' ce ţi-s eu ...amantul?!
Al mii -lea netot
Ce se desfată-n trupul
Ce alte mii l-au stors...
Cum clocoteşte-n tine
Dorinţa de minori...
Te plimbi, mereu disfuncta,
Revertebrând fiori...
Şi eu...acela care
Ţi-a spus odata : Nu!
Îl cauţi tot mai tare
Dorindu-ţi tot mai mult...

Hai pa...pe mai tarziu !
Că văd că nu socoţi
Cum felul îţi pot face 'n-o mie una nopti...

by Contele Paul

Nimicus Augustus

Sau cel puţin nimic special...rutină şi monotonie.
Stai şi aştepţi să treacă timpul. Te uiţi la ceas : o oră oarecare...Începi să socoteşti câte ore au mai rămas. Au mai rămas până când să se întâmple ce anume? Păi nimic. Decât că vin alte zile, dar aceleaşi ore.
Nimic de făcut. Totul e inexistent. Doar tu respiri; ar trebui să te îngrijorezi şi să îţi doreşti te afli în mijlocul unei mulţimi cu care să împarţi particulele de aer. Dar tu nu ai...nu ai cultura sentimentului!Nu simţi nimic! Eşti departe, tare departe. Nici măcar ură cenuşie nu mai simţi, ce să mai vorbim despre iubirea aceea bordo cu tente roşu – aprins...nici măcar indiferenţa molatică, violet – stinsă nu există.
Ce faci?...E o întrebare absurdă!...Nu faci NIMIC! Te crezi boem, nu? E revoltător! Nu te crezi NIMIC!
M-am hotărât, ştiu ce voi face pentru a te ajuta să-ţi depăşeşti condiţia! Te dau în judecată! Asta voi face, dar pentru ce te voi acuza? Nu ai comis nicio ilegalitate; a nu face nimic sau a face nimicuri e legal. Nu eşti tu cumva proprietarul câinilor maidanezi? Proprietarul câinilor fără stăpân...Pardon! Nu poţi fi; îmi pare rău, dar tu eşti NIMIC. Furnicile sunt pe cale de dispariţie; să fie oare din vina ta? Of...Ce poznă! Sufăr de amnezie şi uit că nu faci NIMIC... Doar că exişti şi atât.
De ce ţi se pare anormal când te întreb ce faci? Domnule Nimic, te-ai simţit vreodată Nul?

(Ar cam trebui)
Dar nu ştiu de ce tot aberez! Nu are rost să caut vreo vină pentru că nu ai. Mai bine te-aş călca pe vârful pantofului.Ai aşa ceva ?
Hâc – hâc, încep să sughit !

by Rocksy

Nimic

În timp ce unii işi citeau mass-urile messengeroase, băiatul aştepta sosirea câinelui său maidanez de la magazinul cu baloane pătate, unde-l surprinsese pe patron şi pe Lizuca integrându-se în absolute. Prins în mrejele creaţiei, patronul îl observă pe câine şi aruncă dupa acesta cu o moneda găurita. În timp ce câinele alerga ca un epileptic pe bulevardele îngrijite ale satului, poştaşul rupt de beat facea sportive cu Dacia sa în curtea primăriei, sub privirea fadă a morocănosului consilier Papuc, care scria o telegramă pentru mirobolanta sa soţie aflată la maică-sa în satul de peste deal. Mesajul era simplu “Fă’, copilu’ a dat foc găinilor că cică-s posedate, come home”. După ce termină de redactat cu o măiestrie de invidiat aceste cuvinte îl sună pe instalator să vină după telegramă, pe motiv că poştaşul a băut mai mult decât i-au permis dogmele creştine.
Acest peisaj anost este însă înecat de praf, deoarece prin centru istoric al satului trec haotic 5 cărucioare de butelii, mânate de 5 bravi piloţi desculţi şi mirositori aflaţi în competiţie pentru mâna fiicei învăţătorului de la Sc. Nr. 118 din cartierul marginaş intitulat “Intelect”. De ce am zis “mâna”? simplu. E numai una, pentru că soră-sa (stânga) a vrut să prindă trenul.
În sfârşit baiatul zăreşte o umbră de câine undeva în zare şi înecat în euforie se loveşte de caloriferul amplasat în mijlocul camerei pe post de birou. Interesantă activitatea în această metropolă, şi intensă de asemenea. Ceea ce e şi mai interesant e faptul că pun pariu că de la începutul textului te-ai întrebat cât durează idioţenia asta şi ce inhibat a scris-o şi cu ce scop, însă ai citit-o. Deci dragă cititorule constat că “NIMICUL” pe lângă faptul că reprezintă o scuză tâmpită ( - ce ai facut ieri in garaj? – nimic), starneşte interes.

Iţi mulţumesc că ai citit acest “mare nimic” şi mă gândesc că acum inţelegi că a avut un scop.

Just by Bubu

Sweeney Todd sau povestea TA

Din neagra şi gotica imaginaţia a regizorului Tim Burton apare Sweeney Todd: The Demon Barber of Fleet Street.

“Să vă povestesc despre familia mea…”. În genul ăsta începe şi filmul, cu un Johnny Deep mai palid şi fără chef de viaţa ca niciodată. Recunosc că la început doar faptul că era apărea Johnny prin film m-a făcut să mă uit. Însă ce a urmat în următoarele momente… m-a făcut să îmi dau seama de un lucru: cu un pic de sminteală oricine poate cânta.

Nu îmi plac horror-urile şi gata. Însă ce am văzut nu a fost film horror, ci a fost una din cea mai bună comedie horror a filmului de acţiune cu subiect thriller istoric atestat documentar în istoria plina de smog a Marii Britanii.

Să vă spun pe scurt ce se întâmplă: Benjamin Barker, un barbier trimis pe nedrept la răcoare din cauza unei telenovele între judecătorul oraşului şi soţia lui Benjamin, care se îndrăgostise de nicăieri de ea, se întoarce dintr-o închisoare de nu ştiu unde şi plănuieşte diabolica răzbunare. Între timp îşi mai face o altă prietenă, Mrs. Lovett, o altă lunatică care nu ştie că în aluatu’ plăcintelor se pune drojdie. Împreună îşi dezvoltă o afacere prosperă. El barberea capul şi gâtul, venele şi arterele bărbaţilor din oraş iar ea făcea mâncare proaspătă din corpul lor, aducându-şi astfel clienţi la restaurant (ceea ce ne arată pofta de canibalism a englezilor). În bună măsură cei doi practicau o politică prosperă economic, pentru că profitul era la maxim iar şomajul structural dispărea. Până la urmă situaţia se complică, apar răsturnări de situaţie, iar astea le veţi vedea în film.

Totuşi nu pot să nu remarc umorul negru din film, muzicalitatea lui, pentru că până la urmă e un “musical” reuşit, care cu siguranţă vă va bântui multă vreme.

De ce poveste TA sau a mea? Simplu! În fiecare zi dai de oameni psihopaţi (îţi spun un secret: toţi sunt normali până ajungi să îi cunoşti) sau chiar tu ai porţia de demenţă. Cum ţi-o exprimi? E alegerea ta. Pentru mine a fost delicios de nebun şi psihopat acest film. Încă odată s-a adeverit că nu există un rol prea ciudat pentru Johnny Deep, a cărui voce şi talent sunt hipnotizante de-a dreptul. Aşa că îţi trebuie un stomac, ochii şi urechi bune, adică un trup sănătos pentru a urmări acest film! Bon appétit…

by Aqua

Romania populare erit!

Reveniţi pe culmile umane!... E timpul... Realitatea asta-i aspră... De parcă au furat piraţii comoara din noi. Ne-au furat valorile?... De ce mereu înţelegem altfel lucrurile? De ce trebuie să dăm o intepretare personalizată oricărui concept...?
Avem straniul obicei de a spune că „trăim într-o ţară democrată” . Am curajul să îndemn spre lectura abecedarului... Să citim...Ce în-seam-nă de-mo-cra-ţi-e? Să nu-mi fac iluzii că se va pătrunde interiorul acestui cuvânt.
Aş privi democraţia ca scena pe care joacă o serie de valori ce dau posibilitate de afirmare individului. Le-aş numi privilegii pe care ar trebui să le simţim cu fiecare celulă a corpului omenesc...
Pretindem a fi o ţară în curs de dezvoltare. Ne tot pregătim de vreo 18 ani să fim în rândul frunţaşilor. Această pregătire a generat plictis pentru unii şi iată-i plecaţi în vecinătăţi.
Se laudă bătând cu pumnu-n piept că suntem pe drumul cel bun spre Occident!... oare nu suntem cumva pe puntea care face legătura dintre Orient şi Occident?... îşi construiesc case cu etaj, aşa cum le vad în telenovele;le decorează cu chiţibuşuri ieftine...multe, dar lipsite de valoare...un fel de „Orient european”.
Tind să cred că dacă aducem vorba despre România democrată, vorbim despre o democraţie şubredă. Adică o putere a poporului... cam... alterată... s-o diagnosticăm – gripată. De ce? Pai tocmai pentru simplu fapt că mulţi dintre noi, nu îşi exercită dreptul esenţial al unui om liber, dreptul la vot. Au fost alegerile însă n-au catadicsit sa meargă la secţiile de votare...ca doar era extrem de solicitant sa mergi şi să pui ştampila... Preferă să stea deoparte, iar după alegeri să se revolte şi să judece alesul...
Din aceeaşi categorie, a „abţinătorilor” fac parte şi cei care consideră că oricum votul lor nu contează; vezi Doamne se „umblă la rezultate”... Aloo!....Gara!!.... Trezirea stimabililor(sau nu)!.... Nea’ Nicu şi a sa ideologie au murit demult!... Când fiecare creier va înţelege că votul său poate fi decisiv, atunci vom face un pas înainte. Aş vrea să citez, însă nu-mi amintesc exact sintagma. Aşa ca prelucrez. Democraţie e atunci când fac ce vreau... Mulţi se limitează la atât.Îşi fac dreptate singuri... Dacă îmi furi carameaua, îmi ascut unghiera şi iti tai limba ca să n-o poţi mesteca. Dar legile pentru cine-s făcute?... Care norme morale?... Convieţuirea socială e la terapie intensivă...Acte de huliganism în toată „splendoarea” cuvântului. Dau orice pentru binele personal;nu contează pe unde scot camaşa, important e sa supravieţuiesc eu. Dacă depinde de voinţa mea, poţi muri! Funcţionează proverbul „Mi-e milă de tine, dar de mine mi se rupe inima”. Aceasta ar fi o caracterizare de ansamblu a democraţiei(?) din România.
Afirmă că am aderat la U.E. şi implicit, se aşteaptă un progres al acestei ţări dezorientate. Mi-am amintit de cetăţeanul turmentat din O scrisoare pierdută. Se ştie că el este vocea alegătorilor ameţiţi de campaniile electorale. Îmi permit să spun că ar putea fi un stereotip al multora dintre noi.
Revin la silaba de la început. Schimbaţi ceva! Ungeţi rotiţele cu vaselină şi să „pornim”odată spre Occident. Să mă anunţaţi când ne luam avânt. Până atunci, îmi scot creioanele colorate şi încep să desenez o lume perfectă, limitată însă de lipsa mea de talent în domeniul artelor plastice!

by Rocksy

Puţini intră şi rămân şi mai puţini...

Mă întreb: Unde e cultura? Unde o să ajungem?
Într-o Românie democrată, cu mentaliţăţi post-comuniste (cel puţin aşa susţinem), oamenii parcă s-au prins într-o horă a uitării frumosului, sau mai bine spus a adevăratului frumos.
Susţinem că arta a ajuns la o saturaţie în zilele noastre, dar nu observăm cum noi îi întoarcem spatele...
Să luăm de exemplu teatrul. Teatrul, frecventat de elevi doar atunci când apar bilete pe la şcoli, aduse de profesori pentru vreo premieră. Şi atunci dacă cumva elevul are o altă activitate, mult mai importantă cum ar fi un party, un epilat, un aranjat sau o ieşire cu iubitul sau iubita, nu-i mai rămâne timp de ceva aşa plictisitor. Pe bună dreptate, mai bine se ocupă de ceva cu adevărat important în zilele noastre , nu de o amărâta, plictisitoare piesă de teatru.
Caragiale?...parcă am făcut ceva despre el la şcoală în puţinele ore la care am fost, „O scrisoare pierdută” parcă...
Blaga? Delavrancea? Ăştia au scris piese de teatru?.... Blaga parcă a scris poezii, dar Delavrancea?... îmi sună cunoscut numele.... aaa.... e nume de strada!
Se mai întâmplă, mai rar ce-i drept, să vezi câte o „oaie rătăcită”, vreo pipiţă blondă aranjată ca pentru discotecă cu o „inteligenţă” ieşită din comun, foarte uşor de remarcat după replicile ei foarte „inteligente”, pe un ton crescendo: „ Vai dragă ce proşti sunt ăştia! Ha-ha ce am râs, ăştia chiar nu se văd cât de penibili sunt? Nici nu ştiu de ce am venit!...”
Şi tu auzind-o te întrebi acelaşi lucru, dar te străfulgeră răspunsul când o vezi ridicându-se după primele 20 de minute.O fi venit şi ea la premieră ca să vadă lumea ce cultă e, ce ţinută de firmă,ce geantă Louis Vuitton a primit cadou de la iubitul ei şi ce telefon bengos cu cristale swarovski şi-a tras....
Mai bine ar scrie deasupra intrării la teatru fraza celebra „ mulţi intră, puţini rămân” , doar că în zilele noastre ar trebui scris „puţini intră, rămân şi mai puţini”....
Şi ca să inchei cu o frază de duh ( pentru unii) „Caragiale nu a fost un vizionar, noi am fost destul de proşti încât să nu ne schimbăm de atunci...”

by Geo