Alter_Ego

Te-am sunat

2009-05-27T07:50:00.000-07:00

- Şi-am tăcut

Te-am sunat
şi-ai rãspuns...
n-ai închis, câteva minute am tãcut împreunã
şi-apoi mi-ai vorbit:
stau jos pe iarbã şi mã uit la stele,
vãd sãgetãtorul, acela despre care spuneai
cã seamãnã mai degrabã cu o ţestoasã,
tare ciudat mai eşti.
Ca şi acum, când nu spui nimic
de parcã vorbesc singur,
dar e atât de linişte încât îţi aud respiraţia.
Sigur abia te abţii sã râzi ,
îţi şi vãd surâsul lung care,
în mod normal, e urmat de-un sãrut
pe care-l primesc de fiecare datã
când ştiu la ce te gândeşti.
Mã mângâie vânticelul de varã
şi greierii cântã la unison…
stai puţin, de ce-mi aud vocea
de douã ori? Unde-mi eşti mãi?

Ştii, urma sã-ţi spun
ce mult mi-ar plãcea sã pot dormi
la pieptul tãu, mã bucur cã te-am aflat !

by Contele Paul

iLustra

2008-09-16T23:04:00.000-07:00

Să-n miresmez cu bidineaua
Al tău - scândură - piept...
Şi-n lipsa altei curve
Necontenit te-accept...
Eşti seva din izvorul
Ce murmură nisip...
Şi-ades îmi fugi în codrii
Cu cel mai bun amic...
Si-mi spui ce dulce-i lumea
Văzută-n paralele...
Cum numai tu şi soţ' to
Vă 'ntersectaţi în ele...
Da' ce ţi-s eu ...amantul?!
Al mii -lea netot
Ce se desfată-n trupul
Ce alte mii l-au stors...
Cum clocoteşte-n tine
Dorinţa de minori...
Te plimbi, mereu disfuncta,
Revertebrând fiori...
Şi eu...acela care
Ţi-a spus odata : Nu!
Îl cauţi tot mai tare
Dorindu-ţi tot mai mult...

Hai pa...pe mai tarziu !
Că văd că nu socoţi
Cum felul îţi pot face 'n-o mie una nopti...

by Contele Paul

Nimicus Augustus

2008-06-16T12:56:00.000-07:00

Sau cel puţin nimic special...rutină şi monotonie.
Stai şi aştepţi să treacă timpul. Te uiţi la ceas : o oră oarecare...Începi să socoteşti câte ore au mai rămas. Au mai rămas până când să se întâmple ce anume? Păi nimic. Decât că vin alte zile, dar aceleaşi ore.
Nimic de făcut. Totul e inexistent. Doar tu respiri; ar trebui să te îngrijorezi şi să îţi doreşti te afli în mijlocul unei mulţimi cu care să împarţi particulele de aer. Dar tu nu ai...nu ai cultura sentimentului!Nu simţi nimic! Eşti departe, tare departe. Nici măcar ură cenuşie nu mai simţi, ce să mai vorbim despre iubirea aceea bordo cu tente roşu – aprins...nici măcar indiferenţa molatică, violet – stinsă nu există.
Ce faci?...E o întrebare absurdă!...Nu faci NIMIC! Te crezi boem, nu? E revoltător! Nu te crezi NIMIC!
M-am hotărât, ştiu ce voi face pentru a te ajuta să-ţi depăşeşti condiţia! Te dau în judecată! Asta voi face, dar pentru ce te voi acuza? Nu ai comis nicio ilegalitate; a nu face nimic sau a face nimicuri e legal. Nu eşti tu cumva proprietarul câinilor maidanezi? Proprietarul câinilor fără stăpân...Pardon! Nu poţi fi; îmi pare rău, dar tu eşti NIMIC. Furnicile sunt pe cale de dispariţie; să fie oare din vina ta? Of...Ce poznă! Sufăr de amnezie şi uit că nu faci NIMIC... Doar că exişti şi atât.
De ce ţi se pare anormal când te întreb ce faci? Domnule Nimic, te-ai simţit vreodată Nul?

(Ar cam trebui)
Dar nu ştiu de ce tot aberez! Nu are rost să caut vreo vină pentru că nu ai. Mai bine te-aş călca pe vârful pantofului.Ai aşa ceva ?
Hâc – hâc, încep să sughit !

by Rocksy

Nimic

2008-06-16T12:45:00.000-07:00

În timp ce unii işi citeau mass-urile messengeroase, băiatul aştepta sosirea câinelui său maidanez de la magazinul cu baloane pătate, unde-l surprinsese pe patron şi pe Lizuca integrându-se în absolute. Prins în mrejele creaţiei, patronul îl observă pe câine şi aruncă dupa acesta cu o moneda găurita. În timp ce câinele alerga ca un epileptic pe bulevardele îngrijite ale satului, poştaşul rupt de beat facea sportive cu Dacia sa în curtea primăriei, sub privirea fadă a morocănosului consilier Papuc, care scria o telegramă pentru mirobolanta sa soţie aflată la maică-sa în satul de peste deal. Mesajul era simplu “Fă’, copilu’ a dat foc găinilor că cică-s posedate, come home”. După ce termină de redactat cu o măiestrie de invidiat aceste cuvinte îl sună pe instalator să vină după telegramă, pe motiv că poştaşul a băut mai mult decât i-au permis dogmele creştine.
Acest peisaj anost este însă înecat de praf, deoarece prin centru istoric al satului trec haotic 5 cărucioare de butelii, mânate de 5 bravi piloţi desculţi şi mirositori aflaţi în competiţie pentru mâna fiicei învăţătorului de la Sc. Nr. 118 din cartierul marginaş intitulat “Intelect”. De ce am zis “mâna”? simplu. E numai una, pentru că soră-sa (stânga) a vrut să prindă trenul.
În sfârşit baiatul zăreşte o umbră de câine undeva în zare şi înecat în euforie se loveşte de caloriferul amplasat în mijlocul camerei pe post de birou. Interesantă activitatea în această metropolă, şi intensă de asemenea. Ceea ce e şi mai interesant e faptul că pun pariu că de la începutul textului te-ai întrebat cât durează idioţenia asta şi ce inhibat a scris-o şi cu ce scop, însă ai citit-o. Deci dragă cititorule constat că “NIMICUL” pe lângă faptul că reprezintă o scuză tâmpită ( - ce ai facut ieri in garaj? – nimic), starneşte interes.

Iţi mulţumesc că ai citit acest “mare nimic” şi mă gândesc că acum inţelegi că a avut un scop.

Just by Bubu

Sweeney Todd sau povestea TA

2008-06-16T05:33:00.000-07:00

Din neagra şi gotica imaginaţia a regizorului Tim Burton apare Sweeney Todd: The Demon Barber of Fleet Street.

“Să vă povestesc despre familia mea…”. În genul ăsta începe şi filmul, cu un Johnny Deep mai palid şi fără chef de viaţa ca niciodată. Recunosc că la început doar faptul că era apărea Johnny prin film m-a făcut să mă uit. Însă ce a urmat în următoarele momente… m-a făcut să îmi dau seama de un lucru: cu un pic de sminteală oricine poate cânta.

Nu îmi plac horror-urile şi gata. Însă ce am văzut nu a fost film horror, ci a fost una din cea mai bună comedie horror a filmului de acţiune cu subiect thriller istoric atestat documentar în istoria plina de smog a Marii Britanii.

Să vă spun pe scurt ce se întâmplă: Benjamin Barker, un barbier trimis pe nedrept la răcoare din cauza unei telenovele între judecătorul oraşului şi soţia lui Benjamin, care se îndrăgostise de nicăieri de ea, se întoarce dintr-o închisoare de nu ştiu unde şi plănuieşte diabolica răzbunare. Între timp îşi mai face o altă prietenă, Mrs. Lovett, o altă lunatică care nu ştie că în aluatu’ plăcintelor se pune drojdie. Împreună îşi dezvoltă o afacere prosperă. El barberea capul şi gâtul, venele şi arterele bărbaţilor din oraş iar ea făcea mâncare proaspătă din corpul lor, aducându-şi astfel clienţi la restaurant (ceea ce ne arată pofta de canibalism a englezilor). În bună măsură cei doi practicau o politică prosperă economic, pentru că profitul era la maxim iar şomajul structural dispărea. Până la urmă situaţia se complică, apar răsturnări de situaţie, iar astea le veţi vedea în film.

Totuşi nu pot să nu remarc umorul negru din film, muzicalitatea lui, pentru că până la urmă e un “musical” reuşit, care cu siguranţă vă va bântui multă vreme.

De ce poveste TA sau a mea? Simplu! În fiecare zi dai de oameni psihopaţi (îţi spun un secret: toţi sunt normali până ajungi să îi cunoşti) sau chiar tu ai porţia de demenţă. Cum ţi-o exprimi? E alegerea ta. Pentru mine a fost delicios de nebun şi psihopat acest film. Încă odată s-a adeverit că nu există un rol prea ciudat pentru Johnny Deep, a cărui voce şi talent sunt hipnotizante de-a dreptul. Aşa că îţi trebuie un stomac, ochii şi urechi bune, adică un trup sănătos pentru a urmări acest film! Bon appétit…

by Aqua

Romania populare erit!

2008-06-16T05:29:00.000-07:00

Reveniţi pe culmile umane!... E timpul... Realitatea asta-i aspră... De parcă au furat piraţii comoara din noi. Ne-au furat valorile?... De ce mereu înţelegem altfel lucrurile? De ce trebuie să dăm o intepretare personalizată oricărui concept...?
Avem straniul obicei de a spune că „trăim într-o ţară democrată” . Am curajul să îndemn spre lectura abecedarului... Să citim...Ce în-seam-nă de-mo-cra-ţi-e? Să nu-mi fac iluzii că se va pătrunde interiorul acestui cuvânt.
Aş privi democraţia ca scena pe care joacă o serie de valori ce dau posibilitate de afirmare individului. Le-aş numi privilegii pe care ar trebui să le simţim cu fiecare celulă a corpului omenesc...
Pretindem a fi o ţară în curs de dezvoltare. Ne tot pregătim de vreo 18 ani să fim în rândul frunţaşilor. Această pregătire a generat plictis pentru unii şi iată-i plecaţi în vecinătăţi.
Se laudă bătând cu pumnu-n piept că suntem pe drumul cel bun spre Occident!... oare nu suntem cumva pe puntea care face legătura dintre Orient şi Occident?... îşi construiesc case cu etaj, aşa cum le vad în telenovele;le decorează cu chiţibuşuri ieftine...multe, dar lipsite de valoare...un fel de „Orient european”.
Tind să cred că dacă aducem vorba despre România democrată, vorbim despre o democraţie şubredă. Adică o putere a poporului... cam... alterată... s-o diagnosticăm – gripată. De ce? Pai tocmai pentru simplu fapt că mulţi dintre noi, nu îşi exercită dreptul esenţial al unui om liber, dreptul la vot. Au fost alegerile însă n-au catadicsit sa meargă la secţiile de votare...ca doar era extrem de solicitant sa mergi şi să pui ştampila... Preferă să stea deoparte, iar după alegeri să se revolte şi să judece alesul...
Din aceeaşi categorie, a „abţinătorilor” fac parte şi cei care consideră că oricum votul lor nu contează; vezi Doamne se „umblă la rezultate”... Aloo!....Gara!!.... Trezirea stimabililor(sau nu)!.... Nea’ Nicu şi a sa ideologie au murit demult!... Când fiecare creier va înţelege că votul său poate fi decisiv, atunci vom face un pas înainte. Aş vrea să citez, însă nu-mi amintesc exact sintagma. Aşa ca prelucrez. Democraţie e atunci când fac ce vreau... Mulţi se limitează la atât.Îşi fac dreptate singuri... Dacă îmi furi carameaua, îmi ascut unghiera şi iti tai limba ca să n-o poţi mesteca. Dar legile pentru cine-s făcute?... Care norme morale?... Convieţuirea socială e la terapie intensivă...Acte de huliganism în toată „splendoarea” cuvântului. Dau orice pentru binele personal;nu contează pe unde scot camaşa, important e sa supravieţuiesc eu. Dacă depinde de voinţa mea, poţi muri! Funcţionează proverbul „Mi-e milă de tine, dar de mine mi se rupe inima”. Aceasta ar fi o caracterizare de ansamblu a democraţiei(?) din România.
Afirmă că am aderat la U.E. şi implicit, se aşteaptă un progres al acestei ţări dezorientate. Mi-am amintit de cetăţeanul turmentat din O scrisoare pierdută. Se ştie că el este vocea alegătorilor ameţiţi de campaniile electorale. Îmi permit să spun că ar putea fi un stereotip al multora dintre noi.
Revin la silaba de la început. Schimbaţi ceva! Ungeţi rotiţele cu vaselină şi să „pornim”odată spre Occident. Să mă anunţaţi când ne luam avânt. Până atunci, îmi scot creioanele colorate şi încep să desenez o lume perfectă, limitată însă de lipsa mea de talent în domeniul artelor plastice!

by Rocksy

Puţini intră şi rămân şi mai puţini...

2008-06-16T04:47:00.000-07:00

Mă întreb: Unde e cultura? Unde o să ajungem?
Într-o Românie democrată, cu mentaliţăţi post-comuniste (cel puţin aşa susţinem), oamenii parcă s-au prins într-o horă a uitării frumosului, sau mai bine spus a adevăratului frumos.
Susţinem că arta a ajuns la o saturaţie în zilele noastre, dar nu observăm cum noi îi întoarcem spatele...
Să luăm de exemplu teatrul. Teatrul, frecventat de elevi doar atunci când apar bilete pe la şcoli, aduse de profesori pentru vreo premieră. Şi atunci dacă cumva elevul are o altă activitate, mult mai importantă cum ar fi un party, un epilat, un aranjat sau o ieşire cu iubitul sau iubita, nu-i mai rămâne timp de ceva aşa plictisitor. Pe bună dreptate, mai bine se ocupă de ceva cu adevărat important în zilele noastre , nu de o amărâta, plictisitoare piesă de teatru.
Caragiale?...parcă am făcut ceva despre el la şcoală în puţinele ore la care am fost, „O scrisoare pierdută” parcă...
Blaga? Delavrancea? Ăştia au scris piese de teatru?.... Blaga parcă a scris poezii, dar Delavrancea?... îmi sună cunoscut numele.... aaa.... e nume de strada!
Se mai întâmplă, mai rar ce-i drept, să vezi câte o „oaie rătăcită”, vreo pipiţă blondă aranjată ca pentru discotecă cu o „inteligenţă” ieşită din comun, foarte uşor de remarcat după replicile ei foarte „inteligente”, pe un ton crescendo: „ Vai dragă ce proşti sunt ăştia! Ha-ha ce am râs, ăştia chiar nu se văd cât de penibili sunt? Nici nu ştiu de ce am venit!...”
Şi tu auzind-o te întrebi acelaşi lucru, dar te străfulgeră răspunsul când o vezi ridicându-se după primele 20 de minute.O fi venit şi ea la premieră ca să vadă lumea ce cultă e, ce ţinută de firmă,ce geantă Louis Vuitton a primit cadou de la iubitul ei şi ce telefon bengos cu cristale swarovski şi-a tras....
Mai bine ar scrie deasupra intrării la teatru fraza celebra „ mulţi intră, puţini rămân” , doar că în zilele noastre ar trebui scris „puţini intră, rămân şi mai puţini”....
Şi ca să inchei cu o frază de duh ( pentru unii) „Caragiale nu a fost un vizionar, noi am fost destul de proşti încât să nu ne schimbăm de atunci...”

by Geo

Îngerul permanent

2008-06-16T03:37:00.000-07:00

M-am trezit…adormit ca-ntodeauna cu gândul la visul care tocmai se terminase.M-am ridicat din pat cu un scârţâit prelung şi asurzitor şchiopãtând pânã la oglindã…Aş fi vrut sã-l întreb , cu o relativã uimire, pe personajul reflectat în oglindã…”Cine eşti?”
Scânteia care-mi juca în priviri dispãru…odatã cu entuziasmul acela incoruptibil al îndrãgostitului…nu mai ştiam nici cum o cheamã…nu-i mai ştiam sãrutul. Cu cât mã priveam mai mult simţeam un fior rece ce mã nãpãdea…am încercat sã-mi amintesc dar ochii aceia de sticlã mã ţintuiau în prezent…în acel loc, în acel moment!
Am clipit…dar fiinţa nu clipea…m-am uitat în altã parte…dar ea se uita insistent la mine. Un oftat prelung şi-o lacrimã…acesta era sonetul meu de Adio pentru domniţa care nici nu mai ştiam dacã existã…”Nu te-am mai vãzut demult…” i-am spus sufletului de gheaţã din faţa mea…”Nu te-am mai vãzut de mult…”
“Trebuia sã mã întorc!” spuse cu un zâmbet ironic…”iluziile , visele, dorinţele tale efemere te secau din ce în ce mai mult…doar cã tu NU…eu…eu…eu mi-am dat seama, începeai sã faci mirajele tangibile aşa c-am revenit c-un dram de raţiune sã te trezesc la realitate” şi începu sã râdã batjocoritor ” lasã deoparte dragostea şi citeşte…citeşte…citeşte..şi vei vedea…multe se vor limpezi cu cât te-adânceşti mai mult înspre enigma ta…
“Tu mã seci...” i-am spus ferm pe un ton de gheaţã încât a tresãrit” nu gãsesc alinarea în nici o carte, în nici un rând a vreunui timp apus! Bãtaia de inimã a dispãrut, pâplpâitul de viaţã nu-l mai simt când rãsfoiesc psalmii ştiinţelor mele…Eu…Eu vreau sã trãiesc nu sã citesc”
Era alb la faţã…privea în pãmânt cu un surâs subtil…ridicã mâna dreaptã şi-mi arãtã ceasul “Întârzii la şcoalã!!” “Mai vorbim îngere…” şi am plecat de lângã oglindã…
M-am uitat la ceas…trecuse doar o clipã…

by Contele Paul

Încă mai aştept

2008-06-16T03:28:00.000-07:00

Sunteţi cruzi… Îmi cereţi să vorbesc despre ambianţa confortabilă tocmai când microbul EURO circulă mai ceva ca şi gripa aviară. Ce poate să zică un dependent acum decât: plasmă, fotbal (pentru că fără un TV degeaba e fotbalu’ că nu-l vezi), seminţe şi suc. Sunt subiectiv… Nu asta cred eu şi nu este aceasta deşi o experimentez cu speranţa să găsesc ceva bun… Slabe şanse… sunt în offside.
Am întrebat pe câţiva ce înseamnă pentru ei aceasta… “canapea moale, un film bun, lumânări pe covor (eu zic pe parchet, că ia foc covorul persan “Made in China”), şi (altul mai darnic) prietenii în preajmă”. La toţi am întâlnit ceva în comun şi anume “FILMUL”. Acest tiran cu inimă americană a pus stăpânire şi ambianţa confortabilă nu se mai concepe fără el.
Am observat că nu este nimic mai confortabil decât să stai şi să primeşti imagini mură în gură, gata mestecate şi filtrate prin ochi în nesătulul creier. Ce plictiseală era pentru înaintaşii noştri… poate de aia mai făceau ceva de rămâneau în istorie. În istorie ultimele mari personalităţi sunt tirani comunişti, după aceea nimic notabil… a apărut televizorul…
Căutam în DEX ce înseamnă ambianţă… hai să vedeţi şi voi (Google is your friend) “Ansamblu de circumstanţe materiale sau morale care înconjoară o persoană”, şi confortul: “Totalitatea condiţiilor materiale care asigură o existenţă civilizată, plăcută, comodă şi igienică”. Ceea ce îi în comun este atributul “materiale”, ceea ce face diferenţa este un alt atribut uitat… “morale”. Ambianţa ne înconjoară de fiecare dată, trăim în ea, nu o putem evita, ceea ce putem noi face este să o modificăm după bunul nostru plac. Avem de ales “material” sau “moral” pentru a ne asigura ceva civilizat, plăcut şi igienic.
Ceea ce face diferenţa este că “materialul” trece tot timpul, “moralul”… rămâne şi sistemul de valori pe care ni-l construim ne va hotărî viitorul. Unii rămân toată viaţa la seminţe pentru că’s sărate, iar ei prea acrii, altora le trebuie canapele moi pe care să uite de şuturile luate în aceea zi (chiar dacă un şut în fund este un pas înainte), puţini mai sunt cei care vor nu o ambianţă plăcută, ci perfectă… Eu ştiu doar de una, ea nu e aici, pământul e doar ultima staţie spre fericire… Însă ca să ajungi acolo trebuie să te pregăteşti, pentru că dacă aici nu poţi trăi în aceea ambianţă… acolo sus… pentru tine cerul va deveni iad… şi cu siguranţă Cineva nu doreşte asta… alternativa te face să scrâşneşti din dinţi… aşa că încă mai ai timp să te gândeşti.
Rămâi cu bine…

by Aqua

La un pahar de vise

2008-06-16T02:56:00.000-07:00

Vise…. La ce te gândeşti când întâlneşti acest cuvânt, lăsând deoparte definiţia dată de psihologie?
Te gândeşti la visele tale inocente care te-au îmbrăţişat în primii ani de viaţă, în copilărie?... Sau poate te gândeşti la primele vise făcute în numele iubirii, în adolescenţă?...... Dar acum? Acum cât mai visezi, sau câtă importanţă mai au visele tale şi câte ai realizat? Se pare că odată cu trecerea timpului ne lăsăm pradă sufletul neînduraţilor demoni ai realitaţii obiective şi devenim mai rigizi, parcă ne dezumanizăm treptat.
Nu putem să nu mai visăm deloc, ci doar uităm din când în când cum să visăm....
Oare ce visează cerşetorul de la capătul străzii?.... La o bucată de paine?.... Sau e doar un prefăcut care îşi strânge bani şi visează culoarea Logan-ului?....
Oare mai contează ce visăm sau cât de moral e ce visăm atât timp cât o facem?
Pentru că totul e relativ, până şi visele, să inchinăm un pahar de vise în cinstea speranţei....
Atâta timp cât totuşi se mai visează, cu siguranţă vom evita un crepuscul al viselor, vom ajunge şi noi poate la concluzia lui John Allen „ visătorii sunt mântuitorii lumii”.
Hai să salvăm lumea visând...

by Geo

Mira-s-ar...

2008-06-06T11:44:00.000-07:00

Suntem un popor de comă. Avem o tumoare pe creier identificabilă doar când vorbim sau facem câte ceva. Ce-am mai făcut, prietene?
De exemplu, îmbogăţim 4000 de… oare care e femininul de la rom? Roame, rome, româncane, româniţe? Oricum 4000 de paparude risipite prin toată ţara, care percep comisioane de la 10 euro până la 250 euro pentru datul în bobi, ghicitul în stele, cafea, cărţi (de joc, haha, ce aţi crezut?), podul palmei, vorbitul cu morţii, dezlegarea de farmece, blestemele pe amanta soţului, ucisul concurenţei de la buchetul miresei, descântatul şi alte multe forme de manifestare spiritual creştină în spaţiul drudic şi pontic.
Am crezut că nu văd bine când am citit că au înşelat statul român cu zeci de milioane de dolari, neplătindu-şi impozitele pe munca prestată. Cum de-a fost posibil aşa ceva? Taxa de prostie trebuia musai să se întoarcă la stat, ca fiul risipitor în braţele tatălui.
Din peste 4000 de balaoacheşe doar una plăteşte impozit corect. O cheamă Gabriela Ciucur şi e din Târgu Jiu. Statul ia de la Gabriela, singura care are harul divin adus din Patagonia, bani buni mai ales când vorbeşte cu morţii. Sunt tot felul de întrebări pe care le pune celor morţi: “Cine a tras în noi în 18-22?”, “Unde sunt anumite pagini din dosarele CNSAS-ului?” şi alte întrebări grele ca geanta cu bani a lui Becali.
Nu sunt puţini cei care stau la rând şi nici toţi fără carte sau cu bani puţini. Viitor produce groază, deşi în ultimele zile am văzut că trecutul poate provoca spasmofilii în suflet. Setea de răzbunare se lasă cu ace care străpung inimile păpuşilor de câlţi, blestemele se spun cu mâna pe os de broască râioasă ce-a lins pe funia de spânzurat a lui Iuda. Căsătoriile se fac, se desfac, morţii spun de ce au făcut testamentul cum l-au făcut, iar şefii sunt condamnaţi să ne ţină veşnic la serviciu dacă le băgăm în cafea un pic de licoare “made of Omida”.
Vor veni campaniile electorale şi prezicătoarele noastre din Crângaşi vor avea mai multă căutare decât sondajele de opinie, pentru că un sodaj de opinii nu-l poate băga în spitalul de nebuni pe adversarul politic ca bunăoară vestita Guguleana din Galaţi.
Atunci să le impoziteze. Vom fi toţi fericiţi. Omizile şi paraşutele cu ghioc vor continua nestingherite să râdă de prostia românului. Statul va râde că va primi ceva bani. Românul va râde că după ce va vorbi cu tată-su mort (cât a fost în viaţă, nu a apucat, că erau certaţi) va primi chitanţă pe bani şi-şi va putea deduce cheltuiala sa.
În globul de cristal, dracul se scarpină între coarne frământat că nu ştie ce va face statul cu banii. Eu ştiu… Catedrala Mântuirii neamului…

by Aqua

Gânduri degerate…

2008-06-06T11:34:00.000-07:00

Gerul n-o să reuşească să ne prăpădească pe toţi, deşi unii cred că numai “Criogenia salvează România!...” Adică să ne îngheţe şi apoi să ne dezgheţe peste 100 de ani, când toate or să fie bune. Ceva ca în “Ice Age”. Au descoperit, în burta dinozurilor, flori de muşeţel. Făcuseră infuzie înainte de îngheţ…
Şi bolile au îngheţat. Când se dezgheaţă gripa, atunci să te ţii. Românii suflă în pumni, în lumânare (să facă economie), în iaurt, pentru că s-au fript de-atâtea ori, dar bine că mai suflă.
Numai bisericile o duc bine. Ele sunt calde iarna, când stelele pică în bot de frig, căldicele prin aprilie şi călâi în restul anului, să nu zic rebegite de frig.
Bucuria se citeşte pe feţele noastre ascunse sub fulare. Ne gândim deja la primăvară, la ghiocei, la scumpirile adiacente. Priviţi de departe, semănăm cu nişte pinguini de Alaska.
Sentimentele sunt amorţite. N-am văzut nici un tânăr care să se fi îndrăgostit la sfârşitul lui ianuarie.
Totu-i înţepenit… Ieri, pe aeroportul din Amsterdam, olandezii vindeau lalele din plastic. Sunt pe nicăieri…
… Peste 10 zile, copiii nemâncaţi ai ţării noastre vor fugi prin păduri, vor da zăpada la o parte, smulgând ghioceii palizi pe care o să-i vândă cu 1 leu legătura, ca să cumpere o pâine, să trăiască…

by Aqua

Căldura

2007-06-28T05:06:00.000-07:00

Acum ai timp liber pe care îl poţi dedica lecturii, că doar e vară!!!

Entuziasmat, porneşti spre bibliotecă. Abia aştepţi să împrumuţi o altă carte. Să te miri şi totuşi să-i dai dreptate lui Sigmund Freud, să citeşti gândurile lui Emil Cioran, să fii erou alături de Mircea Eliade, sau să mergi în cimitir alături de George Bacovia.
Ieşi din scara blocului. Căldura îţi dă o palmă peste obrazul drept. Recalcitrant, te lupţi cu ea. Acum obrazul stâng ii va fi victimă... Încerci să te împaci cu ideea că ai fost învins, şi îţi continui "călătoria". Balcoanele însetate te privesc...parcă te înteleg. Sunt şi ele umilite de invincibilul duşman.Au tencuiala cojită, sunt ca şi tenul ridat al unei femei, ten care a fost cândva neted. Însă balconul nu e ca femeia. Nu are nevoie de creme antirid, ci remediul său este o ploaie, chiar şi o ploaie caldă de vară.

Eşti înconjurat de oameni care nu-ţi pot zâmbi. De fapt nici măcar nu ştiu dacă au încercat să-ţi zâmbească. Toţi sunt grabiţi. Ai vrea să le strigi: Laşilor!...de ce vă e frică?...Dacă ne-am alia am putea învinge, poate chiar şi caldura. Cu toţii o urâm. Dar voi ce faceţi? Voi vă supuneţi ei...De ce vă e frică să luptaţi cu morile de vânt ?...Dar te abţii. Spui toate astea doar în sinea ta. Nu toţi vor să fie eroi... nu toţi citesc Romanul adolescentului miop.

Nu-ţi vine a crede că eşti nevoit să suporţi groaznicele chinuri...Te urci pe autobuz. Zeci de feţe te privesc cu ură. Le-ai spune: Credeţi-mă, şi eu vă urăsc...nici eu nu vă suport. Dar te întrerupe privirea mustrătoare a unei babe...îi cedezi locul, că doar aşa e politicos...

Toata lumea vorbeşte...parcă n-ar vorbi aceeaşi limbă. Parcă am fi la o reuniune a reprezentanţilor mai multor ţări, unde fiecare vorbeşte "limba-mamă". Şi ca şi cum n-ar fi de ajuns, pe fundal se aud chinuitoarele şi dezgustătoarele manele...Şi ca bonus, şoferul fredonează zgomos refrenul. Ca să nu izbucnească durerea de stomac, găseşti rapid o soluţie: cd-player-ul. Nu-ţi faci griji pentru baterii, doar foloseşti d-alea iepurilor roz...Gata! Eşti salvat...Nu auzi decât Vama Veche sau lucruri plăcute.

Insă deodată nasul tău începe să simtă diferite arome...Parfumuri ieftine, sau mai rău....e ciudat...dar poate să simtă lipsa deodorantelor şi a săpunului. În acest caz nu gaseşti nici o soluţie. Eventual, le daruieşti câte un deodorant,ca doar eşti reprezentant Avon sau Oriflame(a se citi exact cu e scris!)...sau, îţi îmbeţi nasul cu mirosul de Lenor al bluzei tale.Sau...cel mai simplu, cobori şi valsezi cu caldura pâna la destinaţie.

E revoltator...te întrebi de ce nu câştigi şi tu la loto ca să-ţi cumperi maşină şi altele. Găseşti şi răspunsul: pentru ca nu joci!

Intri în bibliotecă. Mirosul de hâtie veche te duce cu gândul la preferaţii tăi. Răcoarea şi ospitalitatea bibliotecarei încearcă să te bine-dispună. Şi pentru că ştii că Bacovia îţi înţelege starea sufletească, mergi la sala de lectură şi te cufunzi în versurile sale, citite de atâtea zeci de ori.

by Rocksy

Un altfel de vara

2007-06-28T03:00:00.000-07:00

Vara....trambiţe şi voie bună...aplauze...a venit vara....toţi ne bucurăm.Sau...nu?
Ce este vara de fapt?..vacanţă, caldură, agitaţie.
Singurul beneficiu al punctualei veri, ar fi vacanţa.Te trezeşti dimineaţa, însă acum dimineaţa nu mai e dimineaţă, ci e amiază...nu te poţi trezi dis-de-dimineaţă, ca un om raţional, ca un copil sârguicios, sau ca o babă care merge la piaţă odată cu răsăritul soarelui...tu trebuie să dormi...cu o seară înainte ţi-ai pierdut inutil vremea pe internet...discuţii mai mult decât plictisitoare.
Aştepţi vacanţa...e aşa ca şi când un alcoolic e silit de circumstanţe şi nu-şi poate administra doza zilnică şi asteaptă momentul.
Ceasul nu mai sună.Şi-a luat şi el concediu.Lungit pe masă, parcă deschide un ochi şi te îndeamna să te trezeşti, iar după ce şi-a încheiat misiunea, se acoperă cu cearşaful, îţi întoarce spatele şi începe să ticăie...e un ticăit ciudat, e de fapt sforăitul ceasului.
Amorţit, te ridici din pat.Nici măcar nu ştii ce vrei de la noua zi.Ceasul doarme, computerul face mătanii rugându-se la Dumnezeu să nu-l deschizi din nou.Ţi se pare că ţi-a mai rămas o singură soluţie: "tembelizorul".Sceptic, îl deschizi...te tolăneşti îin fotoliu...tachinezi telecomanda.După câteva minute, cu o oarecare premeditată dezamăgire, rupi legătura cu mass-media.
Parcă sufocat de caldură ai vrea să evadezi, să te ascunzi.Să mergi la ştrand? Nu.E multă lume, nu ştii să înnoţi, şi în plus privirile, unele invidioase, altele ucigătoare, însă pentru tine dezgustătoare şi demoralizante, te irită (deşi ar trebui să te facă să te simţi ca o vedetă).Deci, renunţi şi la ştrand...Aştepţi momentele în care ieşi cu gaşca la terasă.Sau, visezi la ziua în care vei merge la mare...Ea e singura scăpare...

by Rocksy