Încă mai aştept

Sunteţi cruzi… Îmi cereţi să vorbesc despre ambianţa confortabilă tocmai când microbul EURO circulă mai ceva ca şi gripa aviară. Ce poate să zică un dependent acum decât: plasmă, fotbal (pentru că fără un TV degeaba e fotbalu’ că nu-l vezi), seminţe şi suc. Sunt subiectiv… Nu asta cred eu şi nu este aceasta deşi o experimentez cu speranţa să găsesc ceva bun… Slabe şanse… sunt în offside.
Am întrebat pe câţiva ce înseamnă pentru ei aceasta… “canapea moale, un film bun, lumânări pe covor (eu zic pe parchet, că ia foc covorul persan “Made in China”), şi (altul mai darnic) prietenii în preajmă”. La toţi am întâlnit ceva în comun şi anume “FILMUL”. Acest tiran cu inimă americană a pus stăpânire şi ambianţa confortabilă nu se mai concepe fără el.
Am observat că nu este nimic mai confortabil decât să stai şi să primeşti imagini mură în gură, gata mestecate şi filtrate prin ochi în nesătulul creier. Ce plictiseală era pentru înaintaşii noştri… poate de aia mai făceau ceva de rămâneau în istorie. În istorie ultimele mari personalităţi sunt tirani comunişti, după aceea nimic notabil… a apărut televizorul…
Căutam în DEX ce înseamnă ambianţă… hai să vedeţi şi voi (Google is your friend) “Ansamblu de circumstanţe materiale sau morale care înconjoară o persoană”, şi confortul: “Totalitatea condiţiilor materiale care asigură o existenţă civilizată, plăcută, comodă şi igienică”. Ceea ce îi în comun este atributul “materiale”, ceea ce face diferenţa este un alt atribut uitat… “morale”. Ambianţa ne înconjoară de fiecare dată, trăim în ea, nu o putem evita, ceea ce putem noi face este să o modificăm după bunul nostru plac. Avem de ales “material” sau “moral” pentru a ne asigura ceva civilizat, plăcut şi igienic.
Ceea ce face diferenţa este că “materialul” trece tot timpul, “moralul”… rămâne şi sistemul de valori pe care ni-l construim ne va hotărî viitorul. Unii rămân toată viaţa la seminţe pentru că’s sărate, iar ei prea acrii, altora le trebuie canapele moi pe care să uite de şuturile luate în aceea zi (chiar dacă un şut în fund este un pas înainte), puţini mai sunt cei care vor nu o ambianţă plăcută, ci perfectă… Eu ştiu doar de una, ea nu e aici, pământul e doar ultima staţie spre fericire… Însă ca să ajungi acolo trebuie să te pregăteşti, pentru că dacă aici nu poţi trăi în aceea ambianţă… acolo sus… pentru tine cerul va deveni iad… şi cu siguranţă Cineva nu doreşte asta… alternativa te face să scrâşneşti din dinţi… aşa că încă mai ai timp să te gândeşti.
Rămâi cu bine…

by Aqua