vineri, 6 iunie 2008

Gânduri degerate…




Gerul n-o să reuşească să ne prăpădească pe toţi, deşi unii cred că numai “Criogenia salvează România!...” Adică să ne îngheţe şi apoi să ne dezgheţe peste 100 de ani, când toate or să fie bune. Ceva ca în “Ice Age”. Au descoperit, în burta dinozurilor, flori de muşeţel. Făcuseră infuzie înainte de îngheţ…
Şi bolile au îngheţat. Când se dezgheaţă gripa, atunci să te ţii. Românii suflă în pumni, în lumânare (să facă economie), în iaurt, pentru că s-au fript de-atâtea ori, dar bine că mai suflă.
Numai bisericile o duc bine. Ele sunt calde iarna, când stelele pică în bot de frig, căldicele prin aprilie şi călâi în restul anului, să nu zic rebegite de frig.
Bucuria se citeşte pe feţele noastre ascunse sub fulare. Ne gândim deja la primăvară, la ghiocei, la scumpirile adiacente. Priviţi de departe, semănăm cu nişte pinguini de Alaska.
Sentimentele sunt amorţite. N-am văzut nici un tânăr care să se fi îndrăgostit la sfârşitul lui ianuarie.
Totu-i înţepenit… Ieri, pe aeroportul din Amsterdam, olandezii vindeau lalele din plastic. Sunt pe nicăieri…
… Peste 10 zile, copiii nemâncaţi ai ţării noastre vor fugi prin păduri, vor da zăpada la o parte, smulgând ghioceii palizi pe care o să-i vândă cu 1 leu legătura, ca să cumpere o pâine, să trăiască…

by Aqua

Niciun comentariu: